//Asociația Izvorul la centenar – Istorie și cultură săceleană în presă

Asociația Izvorul la centenar – Istorie și cultură săceleană în presă

Asociația Izvorul la centenar – Istorie și cultură săceleană în presă

          În după-amiza zilei de 15 iulie a.c., Asociația Izvorul a organizat al doilea eveniment important din șirul celor consacrate aniversării a 100 de ani de la înființarea sa.
          În atmosfera protectoare și plină de spiritualitate a bisericii Sf. Adormire din Satulung, un numeros public format din membri ai asociației, reprezentanți ai celorlalte asociații culturale săcelene – ASTRA, Zestrea săceleană, Mocani săceleni –, prieteni ai Izvorului s-a desfășurat simpozionul cu tema Asociația Izvorul la centenar – Istorie și cultură săceleană în presă.
          Ca de obicei, oaspeții la simpozion au fost întâmpinați de o frumoasă expoziție tematică realizată de același harnic și talentat prieten al Izvorului, Ștefan Lupu, ajutat de alți izvorani pricepuți: Stelian Oncioiu, Ștefan Petrea, Mimi Zbarcea. Încă de la început, trebuie apreciat sprijinul binevoitor al preacucernicilor preoți de la Biserica nouă, care au avut bunăvoința de a oferi un spațiu atât de încărcat de istorie locală și de spiritualitate pentru desfășurarea acestui simpozion închinat memoriei mocanilor săceleni, ctitorii sfântului lăcaș și închinătorii lui timp de peste două secole.
          Așa cum trebuia, pentru ca lucrările simpozionului să aibă liniștea și foloasele așteptate, ele au fost deschise de binecuvântarea preoților prezenți și de cuvântul de înțelepciune al părintelui protopop Sorin Șerban, care a subliniat rolul credinței în viața mocanilor săceleni, arătându-se convins că, atunci, în 1922, când s-au pus bazele Asociației Izvorul, tinerii au început drumul de 100 de ani al acesteia din ușa acestei biserici, având binecuvântarea preoților de atunci și speranța în ajutorul bunului Dumnezeu.
          Simpozionul a fost moderat de dl prof. Radu Colț, care a ales calea dialogului ca mod de desfășurare a caestuia și a dat, pentru început, cuvântul dnei prof. Elena Bulat. Intervența dânsei s-a numit Testament și a insistat pe rolul de mesaj peste generații al îndemnului mobilizator scris pe coperta Plaiurilor Săcelene din interbelic, reluat și de seria nouă a revistei.
          Apoi a luat cuvântul dl prof. univ. Ioan Vlad, care a susținut lucrarea cu tema Izvorul ca izvorâtor din lupta seculară a săcelenilor pentru unitate și libertate națională. Domnia Sa a subliniat rolul mocanilor săceleni ca făuritori de hotare pentru limba națională și pentru elementul românesc între granițele sale firești.
Un alt oaspete drag al organizatorilor simpozionului a fost dna dr. Corina Apostoleanu, director al Bibliotecii Județene Ion N. Roman din Constanța. Domnia Sa a prezentat lucrarea Figuri de mocani în presa Dobrogeană, aducând argumente solide pentru importanța mocanilor săceleni în viața economică, politică și socială a provinciei dobrogene.
          Atrăgătoare prin conținut și forma de prezentare, lucrarea dnei prof. Emilia Stoian s-a intitulat Asociația Izvorul și interferența cu politicul și istoricul și a surprins cu finețe și ascuțit simț de observație aceste subiecte în numerele din perioada interbelică ale Plaiurilor.
          Următoarea lucrare prezentată s-a numit Muzeul Etnografic Săcele, ca parte a unui vis conturat de Asociația Izvorul și a aparținut dnei Carmen Marin, muzeograf la Muzeul de Etnografie Brașov. Lucrarea a cuprins date interesante despre istoria muzeului săcelean și preocupările Plaiurilor, seria veche, pentru amenajarea unui muzeu al mocanilor săceleni.
          Ultima intervenție a aparținut lui Horia Bârsan, care a prezenta seria nouă a revistei asociației în lucrarea Plaiurile Săcelene – seria nouă.
Evenimentul a continuat cu un moment emoționant în care dnul Adrian Robu, președintele asociației, a înmânat diplome de excelență celor mai reprezentativi izvorani din cele două perioade ale existenței Izvorului, precum și plachete aniversare instituțiilor care au sprijinit activitatea asociației și sponsorilor acesteia.

Click edit button to change this text.

By |2022-07-19T21:00:26+03:00iulie 19th, 2022|2009|0 Comments

About the Author:

Leave A Comment